La ei era criza pe cand nu se vedea, noi o vedeam si nu era

Spre sfarsitul toamnei anului 2008 adia un usor vant de criza. O briza. Nu prea o simteam prin arealul nostru unic si incomparabil, din cauza duduitului frenetic al economiei, invocat de domnul Calin Popescu-Tariceanu, aliat atunci, ca si acum, dezinteresat personal, al unui bloc multipartit coagulat in jurul unui ghemotoc de interes national, ornat butaforic si mirosind puternic a cascaval si a teama de procuratura. Criza, asteptata de prin 2002 de vizionari ca Nouriel Roubini, George Brailoiu si subsemnatul, incepuse sa zguduie America si se pregatea abitir de invazia vechiului continent. Aveam in acele vremuri o firma de import si distributie de carte scolara, de si in limba engleza. Comertul cu manuale scolare, o treaba delicata si oarecum sezoniera, scadea de prin 2003, din cauza pierderii increderii in invatamant, redistribuirii bugetelor de familie si mirajului in expansiune al profesiilor pentru care nu era nevoie de studii. Prin 2007, afacerea intrase de-a dreptul in picaj. Cum 2008 avea sa fie, in opinia mea, ultimul an profitabil, lucru adeverit cu celeritate mai apoi, mi-am numarat banii ramasi dupa platile ce nu puteau fi evitate si mi-au rezultat fix 52. 981 de euro. Am cumparat o masina noua, cu 33. 000 de euro, am pus 3. 000 de euro pe un Mastercard, 15. 000, in bancnote mari, intr-o borseta, 1. 981 de euro, in diverse coupuri, in buzunarul unei jachete, si am plecat in vacanta. continuă pe Ziarul Bursa